paminotu
2017-05-20, 11:53:01
Andrei Gorzo despre film:
P'tit Quinquin al lui Bruno Dumont e o producție de televiziune difuzată în 2014 de Arte în patru episoade, după ce fusese prezentată la Festivalul de Film de la Cannes ca un lungmetraj de 200 de minute. Cahiers du CinÃÆ’©ma l-a declarat nu doar filmul "cel mai bun din 2014", ci și "cel mai comic din ultimii ani" - acest din urmă superlativ fiind unul pentru care nu exista nici un sîmbure de precedent în receptarea filmelor anterioare ale lui Dumont. De la HumanitÃÆ’© la Camille Claudel 1915, trecînd prin Twentynine Palms și Flandres, acestea fuseseră asimilate unei tradiții festivaliere care îmbină rarefierea stilistică solemnă (cadre lungi, picturale etc.) cu senzaționalismul (acte sexuale nesimulate, actori neprofesioniști distribuiți datorită unor date fizice apte să evoce diverse forme de "anormalitate"). Atunci cînd acestor filme li se atribuise ceva umor, fusese vorba de obicei de o atribuire malițioasă și de umor involuntar.
P'tit Quinquin e în mod inconfundabil o comedie. Pe de altă parte, nu diferă radical de filmele precedente ale lui Dumont. Ca și în HumanitÃÆ’©, e vorba despre un sat din Franța "profundă" unde se petrec o serie de crime - suficient de odioase încît să inspire invocări ale unui "Rău" supranatural sau, dimpotrivă, ale bestialității speciei umane. Tot ca în HumanitÃÆ’©, polițistul care investighează crimele poartă numele unui pictor (acolo Pharaon de Winter, aici Rogier van der Weyden), e jucat de un actor neprofesionist și e excentric în purtări pînă la a putea fi suspectat de o dizabilitate sau alta. De asemenea, există un nivel la care P'tit Quinquin, ca și alte filme de Dumont, documentează solid o bucată de Franță rurală (e vorba de regiunea Nord-Pas-de-Calais, de unde e originar regizorul) - fizionomiile și accentele țărănești, întinderile de ferme și de plaje, rutina conviețuirii cu vaci și porci.
Schimbarea față de HumanitÃÆ’© e una de registru.